The Scar (Cicatricea), cu Levente Polgar

The Scar Cicatricea cu Levente Polgar
                                  Levente Polgar

RO: The Scar (Cicatricea), cu Levente Polgar

Cum a fost viaţa mea?

A început cu o copilărie normală. Pe la 3 ani am avut astm bronşic, apoi un an mai târziu era să-mi pierd auzul.

La vârsta de 6 ani mi-a trecut roata trenului peste mâna dreaptă, pe urmă totul s-a schimbat şi viaţa mea a devenit un calvar.

Toată copilăria mi-am petrecut-o pe la doctori şi prin spitale. Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Levente Polgar”

The Scar (Cicatricea), cu Lavinia Chitu (RO/EN)

The Scar Cicatricea cu Lavinia Chitu, limbaj mimico gestual
                   Lavinia Chitu

RO: The Scar (Cicatricea), cu Lavinia Chitu

Numele meu este Chiţu Maria-Lavinia şi sunt o persoană care trăieşte în două lumi diferite.

Probabil vă întrebaţi de ce două lumi diferite şi nu într-o singură lume, cum trăiesc toţi ceilalţi. Acest lucru se datorează faptului că provin dintr-o familie de oameni surzi, unde eu sunt auzitoare, perfect sănătoasă.

De când m-am născut, până în ziua de astăzi, am trăit în aceste două lumi diferite.

Trebuie să recunosc că mi-a fost greu la început, când am fost micuţă, pentru Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Lavinia Chitu (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Adele Chirica (RO/EN)

The Scar Cicatricea cu Adele Chirica, mamica, speaker
                                    Adele Chirica

RO: The Scar (Cicatricea), cu Adele Chirica

Cred că viaţa mea din ultimii ani este o cicatrice continuă… care nu se vindecă niciodată.

În urma unei operaţii, doctorul oncolog mă sfătuia să îmi fac un tattoo ca să acopăr cicatricea. Am zâmbit amar… ştiam că şi acea cicatrice e parte din mine şi îmi amintește că am fost norocoasă. Nu aveam de ce să o ascund.

Cu cicatricile de pe suflet ce să fac? Cum să le tatuez şi pe ele? Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Adele Chirica (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Denisse Mainea (RO/EN)

The Scar Cicatricea cu Denisse Mainea, alopecie, stres, studenta
                   Denisse Mainea

RO: The Scar (Cicatricea), cu Denisse Mainea

Hello, eu sunt Denisse şi am vârsta de 21 de ani. Sunt fiică, soră, studentă, iar pe lângă toate acestea, o persoană cu responsabilităţi, evident, ca oricine altcineva.

Povestea mea a luat fiinţă în momentul în care am început să fiu „prietenă” cu stresul. În urma unei perioade mai dificile, în care am fost personajul principal, pot spune că viaţă mea a prins culoare.

Stresul pentru mine nu a existat, sau cel puţin nu l-am băgat în seamă prea Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Denisse Mainea (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Monica Berceanu (RO/EN)

The Scar Cicatricea cu Monica Berceanu, psihoterapeut
                     Monica Berceanu

RO: The Scar (Cicatricea), cu Monica Berceanu

Povestea Singurătății. Acum, când scriu, îmi trăiesc singurătatea mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru ea. Și scriu pentru că tot El, Dumnezeu, este cel care ne cheamă să ne facem mărturii din propriile vieți, spre a-i ajuta și pe alții, cum El ne-a ajutat pe noi.

Încep prin a vă mărturisi că deși sunt terapeut, și despre noi se spune că avem vieți ușoare, am trecut de câteva ori prin iad. Și n-o zic să-mi ridicați statuie, ci să vă fiu dovadă că se poate scăpa chiar și din iad.

M-am născut într-o familie în care alcoolul și abuzul fizic se împleteau cu gesturile Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Monica Berceanu (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Carolina Davidescu (RO/EN)

The Scar Cicatricea, cu Carolina Davidescu, mamica, medic stomatolog, asistent universitar
               Sebastian

 

RO: The Scar (Cicatricea), cu Carolina Davidescu

Când am început să citesc din poveştile Lidiei, am zis că trebuie să vă spun şi poveste lui Sebi.

Sebastian este unicul meu copil, dorit, aşteptat, iubit maxim.

L-am născut pe 1 ianuarie, cu 2 săptămâni înainte de termen, după o sarcină fără probleme, cu analize în grafic, cu ecografii 3D/4D la zi, toate în regulă.

De ce nu avea mânuța stângă (puţin de deasupra cotului), în primele zile după Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Carolina Davidescu (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Corina Draghici (RO/EN)

The Scar Cicatricea, cu Corina Draghici, studenta, persoana cu dizabilitati
                             Corina Draghici

RO: The Scar (Cicatricea), cu Corina Draghici

La naștere am fost diagnosticată cu parapareză spastică.

Datorită problemelor mele de sănătate nu am reuşit să merg la grădiniţă, decât pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Mi-am dorit dintotdeauna să merg la școală, deși auzisem de cele mai multe ori cum o rudă sau un vecin îmi descurajau părinții cu diverse argumente: „nu se va descurca fără însoțitor”, „e dificil să Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Corina Draghici (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Maria Rohnean (RO/EN)

The Scar Cicatricea cu Maria Rohnean, reporter tv, antena 1
                                Maria Rohnean

RO: The Scar (Cicatricea), cu Maria Rohnean

La un moment dat m-am îndrăgostit de ele 🙂 De fapt, ăsta e şi motivul pentru care scriu asta. Pentru că m-am îndrăgostit de cicatricile mele, iar tu, Lidia, om frumos, ai intuit bine că această simplă expresie ascunde multe. („Fall in love with my scars”)

N-am să le înşir aici. Pentru că unele sunt la vedere, iar altele sunt pe suflet. Am să spun însă ce a lăsat urme.

Au lăsat urme vorbele. Aruncate într-o doară, din neputinţe sau din revoltă, din furie sau din regret. Din partea oamenilor dragi. Au rănit la momentul lor, iar Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Maria Rohnean (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Aurelia Osmanaj (RO/EN)

Aurelia Osmanaj The Scar Cicatricea, mamica speciala
                    Adelina

RO: The Scar (Cicatricea), cu Aurelia Osmanaj

Un doctor. O privire. Totul a început așa: “Aveți necazuri… aveți un copil autist.” Am privit cu respirația tăiată spre Adelina, apoi din nou spre medic, îmi părea o farsă de umor negru, așteptam parcă să retragă tot ce a spus, erau doar 5 minute de când intrasem în cabinet, ”e nebun el ori am înnebunit eu” mi-am zis în gând…

Mi-a întrerupt vocile mentale continuand:
– Dumneavoastră știți ce este autismul?

– Nu știu nimic despre autism, am răspuns repede, deși câte ceva citisem pe undeva. Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Aurelia Osmanaj (RO/EN)”

The Scar (Cicatricea), cu Sorin Ionescu (RO/EN)

The Scar Cicatricea, cu Sorin Ionescu, persoana cu handicap, autor
                             Sorin Ionescu

RO: The Scar (Cicatricea), cu Sorin Ionescu

Am început să scriu la persoana întâi abia atunci când, asumând lipsa modestiei şi consecinţele acestui fapt, am reuşit să accept ce anume şi mai ales ce se întâmplă în trecerea-mi prin această efemeră încarcerare a sufletului într-o cuşcă de carne.

Din punct de vedere medical și știintific, diagnosticul este simplu și rece, după ani de căutări, Distonie generalizată. Pentru mulți nu spune nimic, mie îmi conturează întreaga viață, de la naștere până la final, probabil.

Atât de “altfel” convenţilor care conturează tipologia umanităţii, dincolo de diversitatea ei. Continuă lectura „The Scar (Cicatricea), cu Sorin Ionescu (RO/EN)”