The Scar (Cicatricea), cu Lavinia Chitu (RO/EN)

The Scar Cicatricea cu Lavinia Chitu, limbaj mimico gestual
                   Lavinia Chitu

RO: The Scar (Cicatricea), cu Lavinia Chitu

Numele meu este Chiţu Maria-Lavinia şi sunt o persoană care trăieşte în două lumi diferite.

Probabil vă întrebaţi de ce două lumi diferite şi nu într-o singură lume, cum trăiesc toţi ceilalţi. Acest lucru se datorează faptului că provin dintr-o familie de oameni surzi, unde eu sunt auzitoare, perfect sănătoasă.

De când m-am născut, până în ziua de astăzi, am trăit în aceste două lumi diferite.

Trebuie să recunosc că mi-a fost greu la început, când am fost micuţă, pentru că am fost nevoită să învăţ limbajul mimico-gestual, ca să pot fi înţeleasă în primul rând de părinţii mei.

Datorită faptului că familia mea trăia în tăcere, nu vorbea nici mama, nu vorbea nici tata, am întâmpinat dificultăţi şi dezvoltarea mea a avut de suferit.

Parinţii mei mi-au oferit ce au avut ei mai bun, mi-au oferit din experienţa lor, dar fiind tăcere în familie nu aveam de unde să primesc sfaturi bune, să mă pot dezvolta.

Fiind singurul copil la părinţi am fost nevoită să mă descurc de una singură. Întrebam în stânga şi în dreapta ce înseamnă un anumit cuvânt sau un anumit lucru. Nu a fost uşor.

Este adevărat că în copilărie eram supărată. Nu înţelegeam de ce societatea nu mă acceptă, datorită problemei din familia mea. Spun asta pentru că la şcoală, colegii mei, prietenii mei, râdeau pe seama mea, dar şi de părinţii mei, datorită faptului că ei nu auzeau şi nu comunicau verbal, ci comunicau non verbal, adică prin semne, iar ei mă catalogau la fel ca pe oamenii surzi, strigându-mă „muta”.

Acest cuvand „mut (ă) „, este un cuvânt jignitor, atât pentru mine, familia mea cât şi pentru persoanele care nu aud. Aceste persoane chiar daca nu pot verbaliza, au voci, indiferent cum sună. Ei vorbesc limba romană prin semne şi credeţi-mă că este mult mai greu să vorbeşti şi să te faci înţeles vorbind aşa.

Oamenii nevăzători, oamenii bolnavi locomotor, autişti, cu sindrom down, absolut toţi au glas, indiferent de sunetul scos de ei. Persoanele surde sau cei cu deficienţă de auz au glas. Sunetele lor însă sunt neobişnuite faţă de ale noastre, ale auzitorilor, pentru că ei nu se aud când vorbesc şi nu aud nici ce spun alţii ca să poată învăţa să reproducă sunete şi cuvinte.

Aparatele auditive performante din zilele noastre ajută foarte mult la dezvoltarea persoanei cu dizabilitate de auz şi chiar dacă progresele nu vor fi ca la o persoană perfect sănătoasă, cu ajutorul orelor de logopedie şi multă muncă pot face progrese uriaşe în ceea ce priveşte comunicarea, astfel vor avea parte şi de o educaţie mai bună.

Pentru persoanele cu pierderi majore de auz, purtarea unor proteze auditive indiferent cât de performante sunt, nu va duce niciodată la compensarea totală a auzului şi nici măcar la o compensare semnificativă.

Din punct de vedere medical, persoanele cu pierderi auditive nu sunt mute, de aceea termenul folosit este greşit. Pur şi simplu, ei nu pot reproduce sunetele deoarece ei nu le aud. Chiar dacă li s-ar restabili auzul, ei vor fi la nivelul unui copil, care abia învaţă să vorbeasca.

Am ţinut neaparat să vă vorbesc despre cuvantul „mut” care este folosit foarte mult în societatea din zilele noastre. Daca ar fi catalogaţi şi numiţi ca persoane surde sau persoane cu deficienţe de auz, ar fi minunat, iar în timp oamenii şi-ar schimba mentalitatea.

Cât despre mine, cum am spus mai sus, nu am avut o copilărie frumoasă ca toţi ceilalţi. Crescând cu parintii mei şi cu oamenii surzi, mi-am dat seama că trebuie să fiu o schimbare pentru ceilalţi.

Pe parcursul anilor am încercat să învăţ cat mai mult, să mă perfecţionez mai mult de atât, să cunosc cultura lor, să îi cunosc pe ei personal, să le cunosc comportamentul în societate şi cum societatea îi acceptă pe ei şi viceversa.

În timpul liceului dar şi în facultate am încercat să le fiu alături în toate modurile. I-am ajutat cu interpretarea în semne la autorităţi, la doctor, la poliţie, la cumpărarea anumitor bunuri, am mers cu ei în excursii, am organizat spectacole, campionate de sport, concursuri şi aşa am început să îi cunosc şi să fac diferenţa între ei, o lume a tăcerii şi o lume a zgomotului, adică lumea noastra, a auzitorilor.

Mi-a fost greu. Să traieşti în două lumi diferite nu este pentru oricine, dar am învăţat foarte multe lucruri de la ei, dar şi despre dificultăţile pe care ei le întâmpină în societatea noastră, societate care nu este deloc prietenoasă cu ei, în comparaţie cu alte ţări.

Dupa facultate avusesem diferite joburi, apoi am acceptat propunerea de a lucra ca şi interpret la o televiziune locală. Am acceptat propunerea lor pentru că voiam să ştiu mai mult, să învăţ mai mult şi totodata să vin în sprijinul comunităţilor de surzi.

În timp m-am angajat şi la alte posturi tv, ca şi interpret, în televiziuni locale, iar acum urmez un master în limbajul mimico-gestual, dar si cel american. Vreau să mă perfecţionez, să devin printre cei mai buni interpreţi din ţară şi să schimb totodată viaţa persoanelor cu deficienţă de auz.

De câteva luni de zile, am cercetat piaţa din Romania şi am observat că cei fără auz nu au canal de muzică, interpretat prin semne, şi asa am venit în sprijinul lor înfiinţând canalul meu de youtube, pagina oficială de facebook şi site-ul www.laviniachitu.ro.

Acestă ultimă decizie pe care am luat-o în legatură cu muzica, a fost una dintre cele mai bune decizii din viaţa mea, luând amploare printre oamenii surzi şi chiar printre cei auzitori şi ştiu că drumul meu nu se va opri aici, ci voi avea de oferit multe în Romania şi vreau să schimb mentalităţi. Nu mă voi lăsa.

În ultima vreme, am fost invitată la diferite acţiuni şi în diferite proiecte cum ar fi :

– interpretarea împreună cu colegul meu Bogdan Anicescu, din cadrul filialei A.N.S.R (Asociaţia Naţională a Surzilor din Romania, filiala Bucureşti ), a piesei de teatru „Buzunarul cu pâine”, alături de actorii Alexandru Nacy şi Ştefan Pavel, care a avut un real succes şi vrem ca de aici să facem şi la nivel naţional, în fiecare oraş.

– propunerea unei realizări frumoase, interpretând în semne exponatele de magnetism, iluzie optică, matematică, energie electrică şi altele, din cadrul proiectului „Ştiinţa pentru toţi”, proiect cofinanţat de Fundaţia Orange la „Casa Experimentelor „, Bucureşti.

– am participat la realizarea unui spot informativ al sistemul 113 – număr unic pentru mesaje asociate apelurilor de urgență pentru persoane cu dizabilități de auz și/sau vorbire din cadrul Poliţiei Române.

– pregătirea şi instruirea cadrelor inspectoratului de urgenţă „Puica Nicolae” din Argeş, într-un exerciţiu demonstrativ provocat de un accident rutier în care sunt implicate persoane cu deficienţe de auz şi de vorbire.

– interpretarea în limbajul mimico-gestual, în premieră, a piesei „Connect-R feat Andra – Semne”, semnată de casa de discuri Roton.

– interpretarea dar şi traducerea pieselor renumite din Romania, dar şi din străinătate în limbajul mimico-gestual, interpretarea şi traducerea musicalurilor renumite, dar şi interpretarea şi descrierea unor obiective turistice de interes din ţara noastră, pe canalul meu de youtube, pagina mea oficială şi pe site-ul meu.

Mi-aş dori foarte mult ca toate piesele artiştilor să fie interpretate pentru oamenii care nu aud, să intre la posturile de muzică TV, să fie în TOP 40/săptămână, piese pentru ei, să fie festivaluri, turnee, concerte, absolut tot ce este organizat pentru artişti şi pentru oamenii auzitori să fie interepretate ca în străinătate, pentru ca în afară se procedează de ani de zile, chiar si la concursul Eurovizion.

Am mai multe dorinţe pentru viitor. Mi-aş dori: cultura să fie mult mai aprofundată, să fie apreciată de oamenii auzitori şi să fie accesibilă şi pentru publicul în tăcere. Autorităţile să fie deschise mai mult pentru ei, pentru că încă se zbat pentru a obţine un permis auto şi nu primesc aprobări pentru a putea face şcoala de şoferi. Autorităţile trebuie să le asigure un interpret. Există şi legislaţie pentru asta. Mi-aş dori să li se ofere locuri de muncă, să le asigure un loc de muncă bine platit si nu în condiţii de batjocură cum întâlnim în anumite cazuri din zilele noastre, şi să-i ajute să fie cât mai implicaţi în societate, să fie sprijiniţi în activităţi sportive.

Vă povestesc una dintre întâmplările din viaţa mea:

Într-o zi am plecat cu trenul din Piteşti spre Timişoara, împreună cu prietena mea surdă. Toate bune şi frumoase până am ajuns în Bucureşti şi am schimbat trenul spre Timişoara. Am avut vagon cu cuşetă, pentru era deja spre seară şi trebuia să dormim în tren până a doua zi.

M-am aşezat pe patul de sus, iar prietena mea stătea vis-a-vis de patul meu. În paturile de jos erau alte două persoane.

Am început să vorbim prin semne, iar cei de lângă noi se amuzau spunâdu-şi „uită şi fetele mute, cum vorbesc…”. Când am auzit m-am simţit foarte post şi le-am răspuns, punându-i într-o situaţie stânjenitoare. Până la urmă au înţeles şi s-au potolit.

Mai târziu s-a mai întâmplat un episod urât. Noi cumunicam prin semne, iar dintr-o dată ei au stins lumina fără să ne întrebe şi pe noi dacă dorim acest lucru.

Când au stins lumina a fost un calvar pentru că eu auzeam, dar ea nu auzea şi automat îi trebuia lumină ca să putem conumica. Nu? Gândire logică…

După acel moment în care am mai discutat foarte puţin la lumina telefonului, spunându-i noapte bună prin semne, am realizat ce greu e să trăieşti în lumea tăcerii…

Pentru ea a fost ceva normal pentru că era obişnuită, dar pentru mine nu.

Respectaţi oamenii cu dizabilităţi, pentru că în orice moment putem fi şi noi la fel ca ei.

Aceasta întâmplare mi-a deschis cu adevărat ochii.

Apreciaţi tot ce e bun şi ajutaţi-vă semenii!

Lavinia Chitu – interpret de limbaj mimico-gestual

Proiect coordonat de Lidia Leahu, preşedinte Asociaţia Abilidy

Mulțumesc mult pentru traducerea textului în limba engleză, Mihai Angel Michitiuc!

 

EN: The Scar, with Lavinia Chitu

My name is Maria-Lavinia Chitu and I’m a person living in two different worlds.

You’re probably asking yourself why in “two different worlds” and not in only one, like everyone else. This thing is because I’m from a family of deaf people, being the only one who could hear properly, perfectly healthy.

Ever since I was born, to this day, I lived in these 2 different worlds.

I must be honest, it was difficult for me at the start, since I was little, because I had to learn sign language to be understood by my parents in the first place.

Because my family lived in silence, even my mum didn’t talk, even my dad didn’t talk, I stumbled across many difficulties and my development was suffering.

My parents offered me the best they had, they offered me bits from their experience, but since there was a lot of silence in my family, I didn’t know where to get good advice from to develop.

Being an only child, I had to do things all by myself. I asked for help everywhere, to my left, to my right because I didn’t know what a specific word or thing meant. It wasn’t easy

The truth is that I was very sad throughout my childhood. I didn’t understand why society didn’t accept me, because of my family’s problem. I say this because at school, my classmates, my friends, they laughed at me, but also at my parents, because they couldn’t hear properly and communicate verbally, but communicate in sign language, and they categorised me as a deaf person, shouting “mute” at me

The word “mute” is really offensive, not only for me and my family, but also to every other deaf person. Even though these people can’t talk, they do have voices, no matter how they sound. They talk Romanian through signs and, trust me, it’s way more difficult to communicate and make yourself understood this way

Blind people, people who can’t move properly, people with autism, people with Down syndrome, all of us have a voice, no matter the sound created by them. Deaf people or those with hearing deficiency still have a voice. Their sounds are unusual compared to ours, people who aren’t deaf, because they don’t hear themselves talk or hear what others say to learn and replicate sounds and words.

Hearing aids from today’s time help a lot towards deaf people’s development and even if the progress will not be as good as a perfectly healthy person’s progress, with the help of speech therapy and a lot of work, they can make enormous amounts of progress when it comes to communication, so they can be have a good education.

For people that lost a major amount of their hearing, having a hearing aid, no matter how expensive and good-quality it is, it will never compensate for the hearing loss totally, not even significantly.

In a medical perspective, people with hearing loss can talk, that’s why the term “mute” is used in a wrong way. Simply, they just cannot replicate any sounds because they cannot hear them. Even if they got their hearing back, they would be the same as child that only just started learning how to talk

I really wanted to talk about the word “mute” which is used a lot in our society. If deaf people were categorised as deaf people or people with hearing deficiency, it would be better, and people would change their mentality.

About me, as I said, I didn’t have a beautiful childhood unlike others. Growing up with my parents and with other deaf people, I realized that I had to make a change for others.

As years passed by, I tried to learn as much as I could, perfectionate myself moreover, to know their culture, to personally know them, to recognise their behaviour in society and how society accepts them and vice versa.

During high school, but also during college I tried to be alongside them. I helped with translating things in sign language to the authorities, to the doctors, to the police, when buying goods, I went on trips with them, I organized shows, sports tournaments, competitions and this is how I started to know them and differentiate them, a world of silence and a world full of noise, which is our world, non-deaf people.

It was difficult. To live in two different worlds isn’t for the faint-hearted, but I learnt a lot of things from deaf people, but I also learnt about the struggles they come across in our society, a society that isn’t nice to them compared to other countries.

After college, I had different jobs, and then I accepted working as an interpreter on local TV. I accepted their offer because I wanted to know more, to learn more and help the deaf community.

At the same time, I got other jobs at other TV channels as an interpreter on local TV, and now I’m getting a Master’s degree in sign language, including the American one. I want to improve, become one of the best interpreters in the country and change deaf peoples’ lives.

Months ago, I researched around the Romanian market and observed that deaf people do not have any music channels, interpreted in signs, and this made me come and help them by creating my own Youtube channel, an official Facebook page and a website called www.laviniachitu.ro

This final decision that I made related to music, it was one of best decisions I have ever made in my life, escalating in life alongside deaf people and also alongside people without hearing issues made me know that my road didn’t end here, but I have more to offer in Romania and I want to change mentalities. I will not give up

Recently, I was invited to different projects such as

– interpreting alongside my colleague Bogdan Anicescu, from the subsidiary of the N.A.D.R (National Association of the Deaf in Romania, Bucharest branch) of the “The Pocket of Bread” theatre with actors Alexandru Nacy and Stefan Pavel, who had a great success and we want to perform nationally in every town.

– proposing a beautiful achievement, performing in signs the exhibits of magnetism, optical illusion, mathematics, electricity and others, within the project „Science for All”, project co-financed by the Orange Foundation at „House of Experiments”, Bucharest

– I participated in the realization of an informative spot of System 113- an unique number for messages associated with emergency calls for people with speech impediments/hearing issues in the Romanian Police

– preparation and training of the staff of the Emergency Inspectorate „Puica-Nicolae” in Argeş, in a demonstration exercise caused by a road accident involving people with hearing and speech impairments.

– interpreting in sign language at the premiere of the song “Signs- Connect-R feat. Andra”, signed by the Roton record label

– interpreting and translating well-known songs in Romania, but also in other countries in sign language, interpreting and translating well-known musicals, but also interpreting and describing some famous landmarks in our country on my Youtube channel, my official page and on my website.

I wish that every single song was interpreted for people with hearing issues, to appear in music TV channels, to be in the Weekly Top 40, songs for them, I wish there were festivals, tours, concerts, everything organized for artists and people without hearing issues to be interpreted, like in other countries, because this happens in other countries since years ago, even at the Eurovision contest.

I have more hope for the future. I wish that: the culture was more thorough, to be apreciated by the non-deaf people and to be accessible to people living in silence. Authorities should be more open for deaf people, because they still struggle to get a driving licence and they aren’t even approved for driving school. Authorities should get them an interpretor. There’s a legislation for this. I wish they got offered more jobs, to make sure they have a well-paid job and not in awful conditions like we see sometimes in today’s time, and help them get involved in society, and to be involved in sports.

I’m going to tell you one thing that happened in my life

One day, I took the train from Pitesti to Timisoara with my deaf friend. Everything went nicely until I arrived in Bucharest and changed the train to Timisoara. I saw a wagon with a bunk in it because it was already night and we had to sleep in the train until tomorrow.

I laid down on the top bunk, and my friend sat next to my bed. In the bottom beds, there were two people

I started talking in sign language, and the people next to us were laughing at us saying “look at these mute girls, how they talk…”. When I heard that, I felt very sad and I argued with them, putting them in a very awkward situation. They finally understood and stopped.

After that, another ugly event happened. We were talking in sigh language, and out of the sudden, they turned the lights off without asking us if we wanted it.

When they turned the lights off, it was a nightmare because I could hear, but my friend couldn’t and she needed the lights on to communicate. No? Common sense…

After that moment in which we talked a little bit after at the lights of the phone, telling ourselves good night through sign language, we realized how difficult it was to live in the world of silence.

For her, it was something normal, but not for me

Respect people with disabilities, because we could turn into them at any time

This event really opened my eyes

Appreciate everything that’s positive and help others.

Lavinia Chitu- sign language interpreter

 

Share: The Scar, with Lavinia Chitu